Press "Enter" to skip to content

Un rus a dat mingea peste gard până în Ucraina. 40.000 de soldaţi, trimişi după ea

„Nu invadăm pe nimeni, avem de recuperat o minge!” Cel puţin aşa susţin cei 40.000 de soldaţi care au traversat astăzi din Rusia în Ucraina. Potrivit generalului rus Igor Huiev, aceştia s-au dus să caute o minge şutată din greşeală peste gard de cetăţeanul Stepan Stepanov, 16 ani, care juca fotbal cu prietenii în curtea şcolii dintr-un orăşel de graniţă.

Potrivit preşedintelui Putin, acţiunea e necesară întrucât mingea era una originală, din piele, destul de scumpă, primită cadou de la un unchi din Italia, iar tânărul Stepanov a fost destul de mâhnit când a văzut cum balonul zboară peste gard până tocmai în mijlocul Ucrainei.

„După cum vedeţi, mergem foarte încet cu tancurile, să nu cumva să călcăm mingea”, a precizat un soldat rus, întrebându-i cu blândeţe pe câţiva civili înspăimântaţi dacă nu au văzut cumva o minge de fotbal.

Câteva bombardiere Tupolev vor fi trimise mâine în Ucraina să se uite de sus, existând riscul ca mingea să fi rămas pe vreun acoperiş.

loading...

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *