Press "Enter" to skip to content

VIDEO Un panou electoral al Alianței USR PLUS a fost demolat cu excavatorul de către primăria condusă de un edil PSD

Un panou electoral al Alianței USR PLUS, amplasat la șoseaua principală din municipiul Gherla, a fost demolat cu excavatorul vinerea trecută, transmite publicația locală Gherlainfo.ro, care postează și un clip realizat de un trecător cu momentul demolării.

”Este trist şi supărător să vedem aşa ceva, mai ales în condiţiile în care acel panou a fost recondiționat, curățat și vopsit de noi, iar fiecare leu investit de USR Gherla în campanie vine din buzunarul membrilor şi nu din sponsorizări sau de la stat”, spun cei de la USR Gherla, citați de publicația locală.

Reprezentanții USR Gherla au precizat că anterior, cu o zi înainte, au fost contactați din partea Primăriei, pentru a fi informaţi că urmează înlăturarea panoului respectiv, cu motivația că amplasarea nu este potrivită și că se reduce vizibilitatea în noul sens giratoriu.

”Nu s-a invocat niciun temei legal concret, nu s-a emis niciun preaviz, nu s-au dat explicaţii suplimentare dincolo de faptul că trebuie făcut acum, urgent. Iar înştiinţarea aceasta a fost una neoficială, telefonică. Nu există o hârtie care să ateste demolarea”, au mai declarat cei de la USR.

Primăria Gherla este condusă de Ioan Neselean, membru PSD.

loading...

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *