Press "Enter" to skip to content

VIDEO/Clanul Duduianu, sub asediul polițiștilor: Doi dintre interlopi au fost dați în urmărire națională

Clanul Duduienilor pare să nu mai iasă de sub asaltul anchetatorilor. Polițiștii au anunțat că doi dintre cei mai temuți interlopi ai clanului au fost dați în urmărire națională după ce ar fi șantajat maneliști de top și i-ar fi lăsat fără sute de mii de euro. În portofoliul procurorilor există și înregistrări în care interlopii amenință mai mulţi cântăreţi de muzică lăutărească.

Acest dosar de tâlhărie și șantaj este instrumentat de Serviciul Grupuri Infracționale Violente din Poliția Capitalei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă judecătoria Sectorului 1. În această cauză, față de alte 11 persoane au fost dispuse măsuri preventive, 6 persoane fiind arestate preventiv, iar alte fiind cercetate 5 sub control judiciar. Concret, anchetatorii au probe care arată că întreaga grupare a Duduienilor își umplea buzunarele după ce luau de la artiști tot ce agoniseau în seara cântărilor, banii pe care chiar ei îi dădeau, dar și sumele fabuloase aruncate de alți petrecăreți. Lucrurile mergeau chiar și mai departe. De multe ori, interlopii le planificau chiar ei maneliștilor evenimentele la care să meargă, tocmai pentru ca toate câștigurile să ajungă în buzunarele lor.

În data de 21 iulie, peste 100 de polițiști au făcut 11 percheziții domiciliare în municipiul București și în județele Ilfov și Teleorman, în dosarul penal în care se fac cercetări pentru tâlhărie și șantaj.

loading...

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *