Press "Enter" to skip to content

RAPORT AL EXPERŢILOR MEDICALI GERMANI: „PANICA DECLANȘATĂ LA NIVEL GLOBAL NU A FOST DECÂT O ALARMĂ FALSĂ”

Un document intern de 93 de pagini întocmit de mai mulți experți medicali externi, la comanda Ministerului de Interne de la Berlin, denunță măsurile adoptate de autoritățile germane împotriva noului coronavirus.

Guvernul federal german și mass media centrale de la Berlin încearcă să gestioneze un uriaș scandal, declanșat după publicarea pe căi neoficiale a unui raport întocmit de Ministerul de Interne german, în care se contestă retorica adoptată de autorități cu privire la epidemia de coronavirus.

Cele mai controversate pasaje ale documentului vorbesc despre faptul că pericolul reprezentat de COVID-19 a fost supra-estimat, iar noul coronavirus nu depășește nivelul considerat normal în ceea ce privește amenințarea sănătății publice.

Statul german a produs fake news

În plus, oamenii care au fost consemnați în statistici ca fiind decedați ca urmare a COVID-19 sunt cei care ar fi murit oricum pe parcursul lui 2020, fie de bătrânețe, fie din cauza bolilor și a organismelor lor slăbite de stresul cotidian, inclusiv din cauza celor 150 de viruși care circulă liber în acest moment.

La nivel global, pe parcursul unui trimestru, nu au fost mai mult de 250.000 de decese cauzate de noul coronavirus, în comparație cu 1,5 milioane de morți (25.100 în Germania) doborâți de valul gripal din 2017-2018.

În consecință, este evident că pericolul reprezentat de noul coronavirus nu este mai mare decât în cazul altor viruși, iar panica declanșată la nivel global nu a fost decât o alarmă falsă, susține raportul.

Altfel spus, în timpul pandemiei statul german s-a dovedit a fi unul din cei mai mari producători de știri false (fake news), acuză documentul.

„Consecințele numeroase și grele ale măsurilor Corona”

Raportul pune accent pe „consecințele numeroase și grele ale măsurilor Corona”, atrăgând atenția asupra gravității situației: mai mulți oameni au murit din cauza măsurilor adoptate de Guvern împotriva noului coronavirus decât cei care au fost efectiv uciși de COVID – 19.

Iar scandalul este abia la început, date fiind acuzațiile privind faptul că sistemul de sănătate din Germania a amânat intervenții chirurgicale care ar fi putut salva vieți și a întârziat ori redus tratamentul pacienților care nu erau suspectați sau suferinzi de noul coronavirus, scrie globalresearch.ca

Inițial, guvernul german a încercat să minimalizeze importanța raportului, catalogându-l ca „opera unui singur angajat”, iar conținutul documentului ar fi fost doar o „opinie personală”.

Dar documentul de 93 de pagini intitulat „Analiză a Crizei de Management” a fost întocmit de un grup de oameni de știință numit de ministrul de Interne de la Berlin și compus din experți medicali externi provenind de la mai multe universități germane.

Astfel, demersul a fost inițiat de un departament din Ministerul de Interne care se ocupă de protejarea infrastructurilor cu probleme. În plus, la document a lucrat și oficialul german Stephen Kohn, el fiind cel care a făcut raportul scăpat în presă.

„Guvernul german a ignorat sfaturile experților”

Stephen Kohn este un renumit avocat german, fiind una dintre cele mai cunoscute surse care au prezentat opiniei publice, de-a lungul vremii, aspecte care s-ar fi vrut păstrate secrete de către autorități.

Autorii raportului au susținut o conferință comună de presă în data de 11 mai, în care au dezvăluit faptul că guvernul german a ignorat sfaturile experților.

Ei au cerut ministrului de Interne să facă oficial comentarii despre documentul a cărui existență sau veridicitate nu o poate nega.

„Ne confruntăm zilnic cu efectele secundare”

„Măsurile terapeutice și preventive nu ar trebui niciodată să aducă mai mult rău decât boala în sine. Ținta lor ar trebui să fie protejarea grupurilor de risc, fără a pune în pericol disponibilitatea actului medical adresat populației și nici sănătatea publică, așa cum din păcate s-a întâmplat.

Noi, practicienii din medicină, ne confruntăm zilnic cu efectele secundare asupra pacienților noștri, rezultate în urma măsurilor adoptate împotriva coronavirusului.

În consecință, cerem ministrului federal de Interne să își exprime punctul de vedere asupra poziției noastre publice și sperăm că va avea loc o discuție pertinentă asupra măsurilor anti-COVID-19, care să conducă la adoptarea celor mai bune măsuri pentru populație”, au arătat autorii raportului în conferința de presă.

Guvernul de la Berlin nu a avut deocamdată nicio reacție oficială asupra chestiunii în cauză.

Sursa: capital.ro

loading...

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *