Press "Enter" to skip to content

Poezia scrisă la 13 iunie 1941, în TRENUL MORȚII.

Poezia scrisă la 13 iunie 1941, în TRENUL MORȚII.

Această poezie a poetului nedevenit, George (Georgică) MĂRZENCU,
de o calitate poetică ireproșabilă, cu imagini zguduitoare,
este una dintre cele mai valoroase lucrări din creația deportaților.

Scrisă la vârsta de doar 18 ani, vărul meu Georgică, cum i se spunea în sat,
a trăit-o pe inima sa, chiar în trenul spre Siberia.

A fost scrisă probabil imediat după despărțirea bestială de tatăl drag, la gara Varnița sau Bender,
după care acela a fost închis și exterminat în scurt timp, alături de alți +5 mii de bărbați basarabeni, în lagărul morții Ivdel-lag.
După despărțirea de soțul drag, mama baiatului, Liuba, a înnebunit de durere.

Probabil de aceea, imaginea poetului
”Se tot sbat în cuști închise pruncii unor maici nebune…”
și tot acolo ”Prin zăbrele mâini întinse, parcă mi-ar cânta la strune…”
și tot acolo: bărbații plâng cu urlet… printre cruci de fer ce se înșir ca spinii…” etc.
par să fie metafore mortale în literatura română a Basarabiei.

Poezia de o mare gravitate emoțională se încheie cu sentimentul său luminos de dragoste dramatică pentru iubita sa rămasă în despărțire:

„Dar mă ia un gând spre tine // Noaptea mi-i ca paradisul…”.

Poezia pe care am găsit-o printre lucrurile sale de dosar nu avea titlu, el fiind întrodus de către subsemnatul: Trenul MORȚII.

(Acolo unde eu, în activitatea mea, semnez cu George în loc de Gheorghe, se întâmplă pentru a purta numele marelui meu înaintaș,
George Mărzencu (Mărzenco), din Tătărești, Strășeni,

exterminat în gulag, la vârsta de doar 28 de ani.)

TRENUL MORȚII
Roți perechi vuiesc pe linii,
Iar din vale, tot spre deal,
Cruci de fer se-nșir ca spinii,
Noaptea parcă-i de metal.

Unde-i verde, pare negru,
Unde-i rouă-s ochi de corb,
Cântec infernal, tenebru,
Mi-l răcnește un înger orb.

Se tot zbat în cuști închise
Pruncii unor maici nebune,
Prin zăbrele mâini întinse
Parcă mi-ar cânta la strune.

Vânturi seci îmi trec prin suflet,
Cade ceru-ntr-o secundă,
Iar bărbații plâng cu urlet
Și lumina se înfundă.

Umbra roților pe șine
Mi-au strivit în scrâșnet visul…
Dar mă ia un gând spre tine –

Noaptea mi-i ca paradisul.

loading...

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *