Press "Enter" to skip to content

Pensiile speciale vor fi impozitate cu 85%, inclusiv pensiile militarilor și ale magistraților. PSD și PNL au decis să voteze proiectul

Parlamentul decide miercuri impozitarea tuturor pensiilor speciale cu până la 85%. Proiectul PSD este susținut și de PNL, astfel, se conturează o largă majoritatea pentru adoptarea legii în Camera Deputaților, for decizional.Distribuie pe FacebookVizualizări: 19

Proiectul este modificat la această oră în comisiile de specialitate și va intra la vot final în plen. PSD și PNL susțin adoptarea impozitării pensiilor speciale.

Toate pensiile speciale din România vor fi impozitate, iar cele care depășesc 7.000 de lei vor fi impozitate cu 85%, urmare a unui amendament inițiat și susținut de PNL și PSD. În mod similar vom acționa și mâine în ceea ce privește pensiile speciale ale parlamentarilor, astfel încât să fie îndepărtatată orice inechitate socială între pensionari”a anunțat liderul deputaților PNL, Florin Roman, într-un comunicat de presă.

Conform actului normativ, după modificarea din comisii, pensiile speciale, inclusiv pensiile militarilor și ale magistraților vor fi impozitate cu 85% dacă sunt mai mari de 7.000 de lei și cu 10% dacă sunt mai mici de 7.000 de lei.

PSD a propus și vom vota astăzi în Parlament impozitarea drastică a pensiilor speciale! Cu 85%! Toate pensiile din România trebuie aduse la un nivel decent, comparabil cu cele din sistemul public. Acești bani trebuie să se ducă obligatoriu către alocații și pensii și nu în buzunarele clientelei politice a PNL!”, a scris Marcel Ciolacu, pe Facebook.

USR acuză însă că proiectul modificat în comisii impozitează toate pensiile, nu doar pe cele speciale.

După ce au votat contra impozitării pensiilor speciale, PSD azi dimineață a pus pe ordinea de zi un proiect de… impozitare a pensiilor speciale. Și au convocat fulger comisia pentru buget și finanțe. Vor să impoziteze cu 85% toate pensiile peste 7.000 de lei. Ați citit bine. Toate pensiile. Și pensiile contributive și pilonul 2 și 3. Toate pensiile să fie impozitate cu 85% peste 7.000 de lei”, a scris pe Facebook deputatul USR Claudiu Năsui.

După adoptare, proiectul merge la președintele Klaus Iohannis la promulgare.

Propunerea de impozitare a fost luată prin consens de liderii de grup, iar modalitatea de legiferare respecta deciziile Curții Constituționale, care spun că pensiile speciale nu pot fi anulate, dar pot fi impozitate”, a mai spus Florin Roman, liderul deputaților PNL.

Ultima lege privind eliminarea pensiilor speciale a fost declarată neconstituțională de CCR, după o sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Avocatului Poporului. În legea respectivă erau eliminate pensiile speciale cu excepția celor militare și ale magistraților.

sursa: digi24.ro

loading...

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *