Press "Enter" to skip to content

Medicul Virgil Musta spune lucrurilor pe nume în cazul Hidroxiclorochinei: „Avem de-a face cu un război între companiile de medicamente și între diferite guverne”

Lăudată, apoi contestată vehement până la interzicerea totală în tratamentul anti-covid 19, chiar în Franța, țara lui Didier Raoult, medicul din Marsilia care a prezentat-o drept cel mai eficient medicament pentru pacienții puternic afectați de noul coronavirus, hidroxilorochina rămâne un subiect neclar, care naște puternice controverse între susținători și detractori.

Chestionat pe această temă, medicul epidemiolog Virgil Musta de la Spitalul de boli infecțioase Victor Babeș din Timișoara, un adevărat campion al vindecărilor de Covid-19, a opinat echilibrat, pentru Digi24, că în acest caz ar fi mai degrabă vorba despre „un război între companiile de medicamente și între diferite guverne”.

În România fuseseră confirmate, până ieri seară, 18.791 de infecții cu coronavirus, iar numărul deceselor provocate de această boală ajunsese la 1.235.

„Noi folosim Hidroxiclorochina în programul național, dar în anumite condiții. Nu la toată lumea, ci în funcție de niște parametri biologici de EKG și la persoane care nu au risc. Iar dozele sunt mai mici decât dozele care erau recomandate în aceste țări vestice.

Vom vedea dacă și în România se va lua hotărârea ca să nu mai fie folosit acest medicament, pentru că mai multe țări din Europa și OMS au întrerupt toate studiile clinice cu acest produs și s-a recomandat ca să facă la fel.

loading...

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *