Press "Enter" to skip to content

Interlopii care controlează Sectorul 4 au devenit polițiști locali după ce s-au înscris în PSD și au jurat credință Partidului!

Statul a fost complet capturat de mafie în Sectorul 4 din București, acolo unde, sub primarul Daniel Băluță, s-a realizat fuziunea totală între interlopi, PSD și administrația publică, dezvăluie Cătălin Tolontan înLibertatea.

Investigația realizată de ziarul citat arată cum interlopii din Clanul Sportivilor, din cartierul bucureștean Berceni, ajung angajați la poliția locală, în forțele de elită, după ce își declară loialitatea față de Partid și se înscriu în PSD.

Poze de la întrunirile interlopilor, de la acțiunile Partidului și, în final, în uniforma de polițist

Este prezentat cazul concret al lui Alexandru Năstase, ajuns polițist local care lucrează la intervenții și care îmbracă uniforma statului, iar în paralel desfășoară acțiuni electorale ca membru al Tineretului Social Democrat (TSD este organizația de tineret a PSD) și participă la întruniri ale interlopilor.

Un alt caz este cel al lui Dragoș Niculae Hariga, angajat al Primăriei care se pozează mai întâi cu o sabie, apoi la acțiunile TSD, iar în final în uniformă de polițist!

Libertatea a publicat și săptămânile trecute alte dezvăluiri despre cum a capturat Clanul Sportivilor poliția locală și ADP Sector 4. De peste 10 ani, șef la ADP Sectorul 4 este Marian Goleac, vechi prieten cu “sportivii”. În urmă cu câteva zile, DNA l-a trimis pe acesta în judecată după ce a descoperit că și-a falsificat atât diploma de facultate, cât și diploma de Bacalaureat. Marian Goleac putea fi, conform studiilor reale, cel mult măturător la ADP Sectorul 4.

Traiectoria “corectă” pentru a ajunge primar PSD în București: de la “omul cu sacoșa” la șeful administrației publice

Dar a ajuns șeful acestui sector, fiind “omul bun la toate” la PSD și al primarului, cel care “merge cu sacoșa”. În București, mafia și PSD au reușit să impună un adevărat model de succes din aceste personaje. Daniel Tudorache, actualul primar PSD al Sectorului 1, și-a început ascensiunea, la un moment dat, tot ca “om-sacoșă” al primarului de atunci, Andrei Chiliman.

Revenind la Sectorul 4, Antonio Goleac, fiul șefului de la ADP Sectorul 4 și al subprefectei Bucureștiului, a fost “uns” șef la poliția locală Sectorul 4 în timpul pandemiei. Antonio Goleac își face veacul, când se relaxează, la piscina liderului Clanului Sportivilor.

“Puterea lui Marian Goleac și a clanurilor a crescut pe vremea primarului Băluță. Goleac e cunoscut drept omul-sacoșă, omul băgat în toate combinațiile. Când fiul lui, Antonio Goleac, a ajuns șef la poliția locală, a fost semnalul că puterea e integral a clanurilor. Năstase și mulți ca el au apărut în uniforme de polițiști”, au mai declarat sursele Libertatea din administrația Primăriei Sectorului 4.

loading...

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *