Press "Enter" to skip to content

INFORMAȚIE de CULTURĂ GENERALĂ PENTRU TOTI UNGURII CARE STRIGĂ CĂ ARDEALUL E AL LOR, DAR NU’ȘI CUNOSC ISTORIA !!!

INFORMAȚIE de CULTURĂ GENERALĂ PENTRU TOTI UNGURII CARE STRIGĂ CĂ ARDEALUL E AL LOR, DAR NU’ȘI CUNOSC ISTORIA !!!
Stiţi cum o chema pe mama lui Matei Corvin? (rege al Ungariei timp de 32 de ani – 1458-1490 – FIUL lui Iancu de Hunedoara) :
ELISABETA SĂLĂJAN !!!
DRAGI CONCETĂȚENI MAGHIARI
PÎNĂ DE CURÎND NU ȘTIAM PROVENIENȚA DENUMIRII ”UNGARIA”.
AȘA CĂ VĂ AJUTĂM ȘI PE VOI SĂ VĂ ÎMBOGĂȚIȚI CUNOȘTINȚELE ÎN MATERIE DE ISTORIE ! ! !
Foarte adevărat, cu un amendament: ultimul rege din dinastia arpadiană, a decedat la 300 ani după regele Ștefan (la 1300).
Din 1300, pînă în 1527, au fost numai regi străini, ce nu aveau nici o legătură cu ”ungurii” minoritari în Panonia.
Numele de „Ungaria” derivă din turcă și înseamnă ”10 săgeți”, adică numărul triburilor turcice venite în Panonia:

  1. 3 triburi de turci Cabari (proveniti din Khazari- popoare turcice care au adoptat iudaismul),
  2. 6 triburi de populații turcice, care au format baza ungurilor (dintre care cel mai puternic era tribul maghiarilor) și
  3. un trib de Bașchiri, de la care derivă și cuvîntul ”Bozgor” (bașchir, boșchir, boscor) din care s’a format în rumînă verbul „a boscorodi – a vorbi neînțeles”.
    Ungaria Mare nu a existat!
    Să afle și TOKES!!!
    Este scornită de minţile înfierbîntate care confundă realitatea cu visurile deşarte de mărire!
    Ungaria aşa zis Mare a fost un artificiu administrativ, o găselniţă birocratică, a unui funcţionar oarecare, numit Buest, decizie luată în 1867, de azi pe mîine, într’un birou, în urma unor intrigi şi aranjamente de culise.
    Ungaria aşa zis Mare nu a fost o realitate istorică, împlinită printr’un eveniment de anvergură.
    Nici vorbă să se compare cu procesul prin care s’a ajuns la constituirea Rumîniei Mari, proces care are la temelia sa jertfa a zeci, sute de mii de rumîni!
    Prin jertfă se consolidează tot ce este trainic în istorie.
    Unde este jertfa ungurească la 1867?!
    Unde a fost jertfa ungurească atunci cînd, după un veac şi jumătate de ocupaţie turcească totală, Budapesta este eliberată de armatele imperiale austriece?
    Să le aducem aminte celor care calomniază Rumînia cu atîta pasiune, faptul ruşinos, penibil, jenant, de care ne’am ferit să facem caz, că în armata care i’a alungat pe otomani din Budapesta şi din Ungaria, nu a existat nici un combatant ungur!
    Repet:
    Cînd turcii, care transformaseră Ungaria în paşalîc, au fost alungaţi de armatele unei puteri europene, creştine, în acea armată nu a fost nici un ungur care să fi ridicat sabia pentru gloria, liberatea sau demnitatea maghiară!
    Nici unul!
    La fel cum, în cele aproape două secole de ocupaţie turcească, nu s’a înregistrat nici un moment de rezistenţă, de opoziţie ungurească la ocupaţia musulmană.
    Nota bene: principatul medieval ungar, creaţie a Bisericii Catolice, nu a avut o omogenitate etnică comparabilă cu a principatelor rumîneşti, între care includ şi Transilvania.
    Nu întîmplător regii Ungariei de origine maghiară îi numeri pe degete, într’o jumătate de mileniu!
    Asta pînă la Mohaci, în 1527, cînd statul ungar dispare.
    Dispare Ungaria, dar nu şi Transilvania, care continuă să existe!
    De ce nu dispare şi principatul Transilvania odată cu Ungaria, la 1527?
    Simplu de ce: pentru toată lumea, pentru toate cancelariile din acea vreme, Ungaria şi Transilvania erau lucruri diferite, entităţi complet separate, care nu puteau fi gîndite împreună!
    Dimpotrivă, în linii mari, Transilvania se afla în aceeaşi situaţie cu Moldova şi Ţara Rumînească, fiind toate trei părtaşe în mod firesc la aceeaşi istorie, la acelaşi model de organizare politică.
    Insistenţa cu care ne atacă detractorii maghiari ne obligă la gestul cel mai firesc: comparaţia între cel calomniat şi calomniator!
    Foarte uşor şi la îndemîna oricui este să constate că oportunismul şi lipsa de demnitate este mult mai prezentă la liderii maghiari, decît la cei care ne’au condus şi reprezentat pe noi!
    S’o spunem pe şleau şi pe înţelesul omului de rînd: momentele în care să’ţi fie ruşine de tine că eşti maghiar sînt mult mai numeroase şi mai jenante decît cele care i’ar îndreptăţi cît de cît pe rumîni să trăiască acest sentiment dureros.
    Nu mai intrăm acum în detalii, dar aceste detalii de urgenţă trebuie adunate de istoricii specialişti şi puse pe tapet, căci numai aşa vom închide gura celor care şi’au făcut o meserie din a calomnia tot ce este rumînesc!
    Ţinem totuşi să punem o întrebare pentru bravii noştri detractori maghiari, mai activi ca de obicei în preajma zilei de 1 Decembrie:
    Cîţi sînt rumînii care au făcut istorie pentru Budapesta, şi cîţi sunt maghiarii care au marcat istoria pentru rumîni?
    Cîţi sînt rumînii al căror nume a fost maghiarizat şi se fălesc azi cu ei toţi maghiarii, şi cîţi sînt maghiarii cu nume rumînizat?.
    Să mi se ierte simplicitatea, aproape penibilă, a demersului pe care îl propun!
    Dar nu avem încotro şi trebuie să ne coborîm la nivelul cerebral al celor care ne agresează, agasanţi şi insistenţi cu orice ocazie!
    Să vorbim aşadar pe înţelesul minţii lor, împuţinată de ură şi năluciri deşarte!
    Avem nevoie, zic, de aceste două liste, riguros alcătuite, ca să le facem publice şi să tranşăm o dată şi pentru totdeauna disputa artificială, nefirească, la care sîntem obligaţi să participăm, oricît de neserioasă ni se pare nouă, rumînilor.
    Pentru cei ce vor face această operaţiune, de listare a rumînilor care împodobesc Pantheonul unguresc, le recomandăm să verifice situaţia din satul Buia, unde s’au născut cei doi mari matematicieni Farkas şi Janos Bolyai.
    Am prieten un istoric din Sibiu, care mi’a demonstrat că tatăl, Farkas din Buia, scris Bolyai, era rumîn, că tot satul Buia era rumînesc pe la 1800, iar numele de botez Farkas, adică Lupu, este un binecunoscut nume de botez tipic rumînesc, larg răspîndit la rumînii din Ardeal, din Maramureş!
    Din păcate acel coleg se teme pentru persoana lui şi pentru familie să’şi susţină ipoteza, adevărul!
    Să’l ajutăm noi, dacă nu pe domnul istoric, atunci măcar pe domnul Adevăr să iasă în lume teafăr, întreg, nemăsluit!
    Acelaşi exerciţiu nu ar strica să’l facem şi cu ceilalţi vecini, întrebîndu’ne cîţi ucrainieni, ruşi, bulgari, sîrbi sau greci au scris pagini de istorie rumînească, şi cîţi rumîni i’au fericit pe vecinii noştri şi ar binemerita nu numai un cuvînt de recunoştinţă din partea acestora!
    Dar ar merita ca în toate aceste ţări, în Grecia, în Bulgaria, în Serbia, în Ucraina, în Ungaria, să înceteze prigoana împotriva celor ce simt rumîneşte şi se consideră rumîni!
    Oare cît vom mai tolera persecutarea şi marginalizarea rumînilor fără a face auzit măcar protestul nostru, al rumînilor din Rumînia, care nu riscăm nimic demascînd neruşinarea guvernanţilor vecini, a guvernanţilor noştri, complet surzi la suferinţa rumînilor din ţările vecine?!
    Pentru acei unguri care nu mai ostenesc blamîndu’i pe rumîni în toate felurile, să le reamintim: la Trianon, în 1920, s’a decis crearea statului Ungaria!
    Budapesta nu mai fusese capitala unui stat adevărat, suveran, încă din 1527, după dezastrul de la Mohaci.
    Abia după 400 de ani, la Trianon, a apărut din nou un stat ungar.
    De data asta, pentru prima oară în istoria lor, ungurii erau majoritari în propria ţară. Iar statul ungar era, pentru prima oară, un stat naţional!
    Zicem unguri ca cetățeni vorbitori de limbă maghiară, dar pînă și aceștia aveau printre strămoși etnici rumîni, germani, sîrbi, slovaci evrei și alte peste 30 de etnii.
    Comunitatea internaţională le’a făcut ungurilor acest dar, iar ei, maghiarii, consideră că atunci, la Trianon, s’a produs cel mai mare dezastru din istoria lor!
    Care e logica acestor resentimente?
    Cum puteţi deplînge la nesfîrşit dispariţia graniţelor care aparţineau altora, adică habsburgilor?!
    Nicidecum maghiarimii!
    Nu vă deranjează ridicolul situaţiei?!
    Pînă la Trianon, vreme de 400 de ani, ungurii au trăit sub guvernarea şi administrarea altora, ba a turcilor, ba a austriecilor.
    Abia după Trianon, ungurii s’au trezit fără stăpîn, liberi să se guverneze cum vor! Şi ştiţi dumneavoastră, fraţi maghiari, care a fost prima iniţiativă a politicienilor dumneavoastră de atunci, a liderilor de la Budapesta?
    Care a fost primul lor gînd de autoguvernare maghiară, suverană şi independentă pentru prima oară după 400 de ani?
    Nu ştiţi, căci este tare jenant ce a decis, de capul ei, clasa politică din Ungaria!
    Au decis să trimită şi au şi trimis la Bucureşti o delegaţie, de trei conţi maghiari, care i’au propus regelui Ferdinand şi lui Ionel Brătianu ca Ungaria să se lipească la Rumînia, într’un stat dualist, după modelul dualismului austro-ungar instituit în 1867!
    Nici mai mult, nici mai puţin!
    Aşadar instituirea unui dualism rumîno-ungar a fost proiectul politic cel mai dorit, speranţa cea mare a politicienilor maghiari!.
    Lipsiţi de exerciţiul guvernării, al libertăţii, fruntaşilor unguri le’a fost teamă de riscurile şi provocările la care te supune suveranitatea.
    S’au simţit singuri şi neajutoraţi, neasistaţi!
    Nu ştiau încotro s’o apuce!
    Cam la fel cum au reacţionat ţiganii noştri cînd au fost eliberaţi din aşa zisa robie: s’au trezit şi ei dintr’odată neasistaţi şi s’au întors pe capul boierului rumîn să afle cu ce l’au supărat şi să ceară să rămînă mai departe sub pulpana sa!
    Unde era dispreţul politicienilor maghiari faţă de tot ce este rumînesc atunci cînd au venit la Bucureşti cu căciula în mînă cerşindu’ne întovărăşirea?!
    Unde era dorul de libertate şi neatîrnare care animă, se zice, întreaga istorie a cavalerilor maghiari?!.
    Prin ce impuneau rumînii în faţa vecinilor maghiari ?
    Prin faptul evident că în această parte a Europei, a lumii, statul cel mai vechi şi mai stabil, cu o continuitate neîntreruptă de peste 600 de ani, era statul rumîn.
    Nici în toată Europa nu găseşti multe popoare care s’au învrednicit de o asemena performanţă politică!
    Semn de cuminţenie şi de înţelepciune atît la nivelul domnilor, cît şi la nivelul omului de rînd de la talpa Ţării!
    Nu întîmplător rumînii se numără şi printre cele numai cîteva popoare din
    Europa care au fost în stare să elaboreze un cod juridic propriu, vestitul Jus Valachicum.
    Da, oameni buni, aşa s’au petrecut lucrurile după Trianon!
    A fost un moment jenant pentru bieţii unguri, iar guvernanţii şi mai apoi istoricii rumîni, ca nişte veritabili domni, ca nişte adevăraţi boieri, ca nişte buni vecini, ca nişte oameni adevăraţi, ne’am abţinut să’l popularizăm, să’l mediatizăm şi să’l comentăm!
    Să facem caz, ori, ferit’a Sfîntul, să facem haz!
    Căci comentariul, oricare ar fi fost, nu putea fi decît unul complet defavorabil ne-prietenilor noştri!
    Şi poate că aşa ar trebui să procedăm şi în continuare!
    Să facem uitate asemenea momente de slăbiciune ale Celuilalt!
    Din păcate, abnegaţia ungurească sistematică, instituţionalizată, de
    a lovi şi calomnia tot ce este rumînesc, ne obligă să părăsim îndătinata
    noastră atitudine de a’i lăsa pe neprieteni în plata Domnului.
    Bunătatea noastră şi bunul nostru simţ sînt considerate slăbiciune, prostie chiar!
    E timpul ca această impertinenţă să capete răspunsul cuvenit, iar cei fără ruşine să fie obrăzniciţi şi puşi cu nasul la perete, să nu şi’l mai ridice aşa de sus fără nici un temei!
    Dacă nu se găsesc maghiarii de bun simţ care să’i tragă de mînecă pe conaţionalii lor mai zănateci sau nu îndrăznesc, să ne ocupăm noi, rumînii, de această trebuşoară!
    Şi s’o facem de data asta temeinic, cu sistemă!
    Avem nevoie, aşadar, de o strategie bine pusă la punct prin care să contracarăm eforturile sistematice ale celor care, cu fel şi fel de minciuni, ne calomniază şi ne sabotează cu orice ocazie!
    Noi nu avem nevoie de minciuni, de alte calomnii ca să le răspundem, ci avem de partea noastră adevărul şi nu mai putem întîrzia cu punerea în funcţiune a acestei arme teribile: ADEVĂRUL!
    Şi adevărul este de partea noastră în cele mai multe cazuri!
    Numai detractorii noştri au motive să se teamă de adevăr!
    Ceea ce înseamnă că îl avem de partea noastră şi pe bunul Dumnezeu, care este, în fapt, alt nume al adevărului.
    Numai că trebuie să avem grijă mare: Dumnezeu, oricît ne’ar iubi, nu ne bagă şi în traistă!
    Ne’a iubit Dumnezeu atunci, la Alba Iulia, şi a vegheat Sfîntul Duh la opera care se finaliza în acea zi de neuitat.
    Dar acel final fericit se împlinea prin fapte de vitejie şi de dăruire apostolică a cărturarilor noştri, şi datorită jertfei rumîneşti din acei ani teribili ai Marelui Război.
    Tuturor rumînilor aşadar, pentru fiecare rumîn în parte şi pentru întreg Neamul nostru cel rumînesc, inima şi fruntea sus.
    Dați și altor rumîni să ia cunoștință !
loading...

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *