Press "Enter" to skip to content

În SUA e război civil. După ce zilele trecute un cetățean de culoare a fost omorât de poliție, toată țara a luat foc.

În SUA e război civil.
După ce zilele trecute un cetățean de culoare a fost omorât de poliție, toată țara a luat foc. Întâi în Minneapolis, apoi în multe alte orașe, oamenii au declanșat anarhia. Negri, albi, galbeni, tineri, bătrâni, medici, profesori, traficanți, tâlhari, antreprenori, absolut toate rasele și toate clasele prezente pe străzi pentru “Justice”. Cam așa și-au câștigat americanii cam toate drepturile, de-a lungul istoriei. Și tot americanii sunt cei care au înțeles că justiția nu înseamnă doar să îți aperi cauza ta, ci înseamnă să aperi toate cauzele, indiferent dacă te afectează sau nu.
La noi, aicișea, marii apărători ai justiției sunt fix cei care nu s-au lovit niciodată de ea.
Marii apărători ai luptei anticorupție sunt fix cei care habar n-au ce-i corupția și care-s faptele asimilate corupției, conform codului penal. Că dacă ar avea habar, s-ar prinde că și ei au fost și sunt corupți.
Tot la noi, aicișea, dacă cineva protestează pentru o cauză în care majoritatea nu crede, acel cineva e stigmatizat și scuipat și etichetat.

Nu-s vreun mare fan al SUA, nu cred că m-aș putea integra într-o societate de genul, dar n-am cum să nu invidiez modul în care societatea devine coezivă peste noapte, atunci când drepturile și libertățile unui individ sunt călcate în picioare. Sau pe gât, în cazul de față.

P.S.: chestia aia în flăcări e sediul poliției.

loading...

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *