Press "Enter" to skip to content

În ce țară trăim? Priviți, acestea sunt imagini din „Carrefour”, la Târgu-Mureș!/Produsele românești parcă nici nu ar exista

Situație inadmisibilă la Târgu-Mureș: Somnul NAȚIUNII naște monștri! În urmă cu ceva vreme, pledam hotărât în Parlamentul României pentru o lege care să aducă pe rafturile marilor rețele comerciale, a supermarketurilor, în mod echilibrat și produse românești. A trecut legea iar mai apoi a început circul. Presiuni din toate direcțiile, că legea este discriminatorie, că favorizează împotriva normativelor europene produsele românești, că producătorii români nu sunt capabili să asigure consecvența și constanța aprovizionării, au început asalturi ale multinaționalelor, avertizări din partea Uniunii Europene în privința declanșării procedurilor de infringement împotriva României. O întreagă tevatură…, a scris pe facebook președintele execuriv al PMP, deputatul Marius Pașcan,

Ce mai scrie Marius Pașcan:
Legea deși adoptată de Parlament nu a fost niciodată respectată. Instituțiile statului român s-au plecat „ghiocel”, unii funcționari publici ai statului își demonstrează „vitejia” doar la revendicări salariale, în rest nu au nicio treabă cu datoria pentru a asigura respectarea normativelor privitoare la protejarea producătorilor români. Astfel, legea a devenit inutilă. În acest context, din păcate, România a devenit o țară care exportă materie primă și importă tot mai multă hrană. Consider că este inadmisibil ca, într-o țară considerată eminamente agrară, să se înregistreze importuri masive de produse alimentare. România a înregistrat în 2019 un deficit de 1,225 miliarde de euro în comerțul cu produse agroalimentare, în creștere cu peste 8% față de 2018.

În acest an, Parlamentul a adoptat Legea nr. 28/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare. Această lege, adoptată în temeiul unui proiect inițiat de un senator PNL, proiect amendat substanțial în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice, pe baza consultărilor cu Comisia Europeană, a eliminat sintagmele carne românească, produs românesc, care sunt pietrele de temelie pentru protejarea producătorilor români de produse alimentare.

Mai mult, a înlocuit lanțul scurt de aprovizionare (lanț de aprovizionare care implică un număr limitat de operatori economici angajați în activități de cooperare și de dezvoltare economică locală, precum și relații geografice și sociale strânse între producători, procesatori și consumatori) cu parteneriatele directe (relația comercială directă dintre comerciant și cooperativele agricole, asociațiile de producători agricoli, societățile comerciale agricole de producție, producători agroalimentari și distribuitori, între care se încheie un contract comercial pentru minimum 12 luni), metodologia de desfășurare a parteneriatelor directe urmând a se aproba prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale.

O parte din obligațiile impuse comercianților au fost transformate în drepturi de noua lege. Astfel, aceștia pot acorda, prin înțelegerea părților, spații distincte de expunere și semnalizare la raft pentru fiecare produs alimentar, în funcție de țara de origine, fără a mai fi obligați să acorde spații distincte produselor românești. Comercianții pot organiza evenimente de promovare a produselor alimentare în general, fără a mai fi obligați să organizeze evenimente de promovare a produselor românești.

Noua lege a eliminat reglementarea etichetei pentru carnea comercializată pe teritoriul României. Mențiunile care anterior erau obligatorii – țara de origine a animalului, animal născut în țara, animal crescut în țara, animal sacrificat în țara, marca de sănătate/identificare și denumirea operatorului economic, animal tranșat în țara, marca de identificare și denumirea operatorului economic – au devenit istorie. Din păcate, Legea nr. 28/2020 a fost promulgată de Președintele Klaus Iohannis, de data aceasta fără a sesiza Curtea Constituțională.
În consecință, a devenit istorie protejarea în temeiul legii a producătorilor români de produse alimentare. Iată unde conduce o astfel de aberație și situație. Am fost sesizat că, în „Carrefour”, la Târgu-Mureș, produsele alimentare provenite din Ungaria au un regim preferențial, sunt promovate fiind însoțite masiv de simbolurile drapelului statului ungar. Cele românești parcă nici nu ar exista. Cetățeni revoltați au sesizat că la respectivul supermarket se promovează agresiv produsele altor țări în detrimentul celor românești. Niciun produs românesc nu beneficiază de o asemenea promovare. Treziți-vă din nepăsare, blazare și letargie, funcționari ai statului, faceți-vă datoria!
Oameni buni, somnul națiunii naște monștri! PMP va readuce pe ordinea de zi a Parlamentului o propunere legislativă pentru protejarea reală a producătorilor români de produse alimentare.

loading...

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *