Press "Enter" to skip to content

În ce mizerii s-a băgatRomânia?! De la cazulDragomir la asasinarea judecătorului iranian

Dacă e vorba de asasinat, așa cum indică multe date – e ca și în cazul ”Black Cube”: cei care au realizat acțiunea ”nu ar fi venit în România, dacă nu ar fi avut un foarte clar aviz formal din partea unei instituţii a statului român”.

BUCUREȘTI, 22 iun – Sputnik, Dragoș Dumitriu.Cazul Dragomir pare banal, dar nu este nici pe departe. Este o confirmare că un ofițer de top al SRI a intrat într-o combinație cu servicii străine – mai ales cu servicii private din cea mai periculoasă zonă a lumii, Orientul mijlociu.

Dar, mai grav, pătrunderea în România a unor asemenea entități informative și (al naibii de) operative ar fi fost susținută, avizată de la nivelul unor instituții ale statului român. 

”Din modul de lucru al acestor companii, Black Cube nu ar fi venit în România, dacă nu ar fi avut un foarte clar aviz formal din partea unei instituţii a statului român – asta v-o garantez”, a declarat Daniel Dragomir. ”Nicio astfel de societate nu ar fi făcut acest gen de activităţi, ca proxi, intermediar pentru X, Y”.

Cu alte cuvinte, Daniel Dragomir, care s-a lăfăit în România devenind un fel de vedetă pentru presă, pentru manifestații, chiar pentru politicieni de top la un moment dar, ei bine brusc fuge din țară. Primo – a știut că îi va fi anulată achitarea de la fond și că va fi condamnat? Nu avea de unde afla – decât dacă un ”binevoitor” i-a spus. Și a fugit… temându-se… de ce anume?

De nițică pușcărie? Greu de crezut! Dragomir sfătuia mulți ”baroni” – fie locali, fie din zona mai puțin la vedere. Cum face orice om de Intelligence capabil și ”retras” – și nu doar la noi, ci mai ales în Occident. Dragomir era ”uns” și protejat – dar nu și în fața unei ”sentințe” de altă natură. De care se temea – și a fugit… sau a fost făcut să fugă.

Ca și iranianul. Va avea și Dragomir… rău de înălțime? Sper că nu. Cert este că mai seamănă ceva: camerele de supraveghere care, din câte am aflat, nu au funcționat un scurt timp în elegantul hotel din centrul Capitalei – NU au funcționat nici la casa Dragomir, cel puțin în ultima perioadă, când acesta s-a decis și ”a plecat”. De ce pun în ghilimele? Uite-așa…

”Nu ar fi venit în România dacă nu ar fi avut un foarte clar aviz formal”

Cazul iranianului Gholam Reza Mansouri aruncă România în scandalul unor grupări care NU au nimic de-a face cu ceea ce vrem noi de la viață. Sigur, ne-a împins ”Strategicul” să ne băgă, coada în Orient, soldații noștri prin Afganistan se mai descurcă și ei cum pot – dar acum am depășit o limită.

Dacă e vorba de asasinat, așa cum indică mai toate datele – e ca și în cazul ”Black Cube”, dar la o scară a efectelor mult mai periculoasă: cei care au realizat acțiunea ”nu ar fi venit în România, dacă nu ar fi avut un foarte clar aviz formal din partea unei instituţii a statului român”, așa cum ”garanta” Daniel Dragomir.

Să rămânem însă la ceea ce gândește presa – și iată ce observă atenta Sorina Matei: ”Deci îţi intră pe teritoriul statului tău o „bombă”. (…) „Bomba” despre care tu ştii că este bombă, ajunge direct în buricul Bucureştiului nenică. „Bomba” se duce direct în ambasada Iranului unde caută ajutor. Ceea ce arată că bombei îi era frică pentru viaţa ei, căuta un teritoriu sigur, teritoriul naţional, şi voia să se predea”.

Dar, continuă Sorina Matei, ”tu, ca ţăranul prost şi slugă, arestezi bomba când iese din ambasadă, dar nu plasezi nicio măsură de protecţie”. Concluzia Sorinei Matei – ”dacă ai plasat, şi ai lăsat să se întâmple, ori eşti dobitoc, ori eşti complice… Whatever, oricum ieşi prost”.

Exact… oricum ieși prost. ”Antitero de la SRI a fugit din ţară că a luat bani de la libanezi, antitero de la SRI s-a pitit sub pat după succesul pe Iran. Antitero pe alţi libanezi- Murad de exemplu- a fugit în munţi, şi-a luat câmpii, că Murad e prieten cu şefu’ şi sponsor al prietenului lu’ şefu”.

Cine avea interesul ca judecătorul iranian să dispară?

Gholam Reza Mansouri a fost un influent cleric în Iran, procuror și judecător – de fapt, unul dintre cei care au pus în aplicare măsurile dure ale fostului președinte  Ahmadinejad. Este acuzat că condamnat jurnaliști critici la adresa puterii – și că aceștia ar fi fost supuși torturii. Problema lui Gholam Reza Mansouri a apărut când a fost acuzat și el într-un dosar de corupție, că ar fi primit 500.000 de euro mită de la un miliardar în domeniul petrolului (Hassan Najafi), înrudit cu un apropiat la liderului spiritual Ali Khamenei. Cazul ar fi avut legătură și cu un fost șef al justiției (și serviciilor iraniene) arestat anul trecut (Akbar Tabari).

loading...

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *