Press "Enter" to skip to content

Fostul episcop de Huşi şi un fost preot care au abuzat sexual minori au scăpat de închisoare. Care este decizia Înaltei Curţi

Fostul episcop de Huşi, Cornel Onilă şi fostul arhimandrit Sebastian Jitaru au scăpat de închisoare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ)  l-a plasat, vineri, sub control judiciar pentru 60 de zile doar pe Jitaru. Decizia este una definitivă. Ei au fost eliberaţi din arest.În perioada aplicării măsurii controlui judiciar, Jitaru trebuie să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la secţia de poliţie de câte ori sunt chemaţi, să nu părăsească teritorul ţării, să nu se apropie de celălalt suspect sau de alţi martori în dosar.Corneliu Onilă este cercetat pentru că ar fi agresat sexual şi violat un minor. 

Cel de-al doilea inculpat în dosar este Sebastian Jitaru, fost arhimandrit. Acesta este cercetat pentru „trei infracţiuni distincte de viol în formă continuată (…) în dauna unor persoane vătămate minore la momentul comiterii faptelor, şantaj în formă continuată (…) şi agresiune sexuală (…) în dauna unei persoane vătămate minore la momentul comiterii faptei”, potrivit sursei citate.

Am făcut contestaţie împotriva măsurii arestului preventiv luat de către Curtea de Apel Iaşi, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a pus în libertate, a revocat măsura în totalitate. Practic, Onilă Corneliu, în calitate de episcop este fără nicio măsură preventivă la ora actuală. Nevinovăţia sa şi multitudinea de probe contradictorii care nu au fost puse la dispoziţia apărării şi nici nu au creat o credibilitate puternică în faţa instanţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, o instanţă foarte experimentată şi care a studiat întru totul dosarul. Este pus în libertate”,a declarat pentru MEDIAFAX Liviu Bran, avocatul lui Corneliu Onilă.

loading...

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *