Press "Enter" to skip to content

Epic fail al forţelor de ordine în cazul elicopterelor din Criuleni? Iniţiatorul ar fi un inventator!

După ce azi am rămas cu toţii consternaţi de descoperirea oamenilor legii de la Criuleni, unde a fost scos la iveală un hangar în care s-ar fi produs ilegal elicoptere destinate pentru exportul spre CSI, seara zilei ne arată şi o altă parte a monedei: iniţiatorul întregii activităţi ar fi un inventator şi ceea ce s-ar fi petrecut în hangar n-ar fi fost decât machetele lui de studiu pentru noi patente pe care le are în dezvoltare!Inventatorul, pe nume Iurii Ceban, a fost contactat de jurnaliştii de la NewsMaker şi a declarat pentru aceştia că tot ceea ce făcea el în aceste hangare e absolut legal, „elicopterele” descoperite în „proces de producţie” fiind, de fapt, nişte machete de studiu, necesare pentru a testa în practică invenţiile lui aeronautice. Partea care îi susţine această pledoarie este faptul că Iurii Ceban are, într-adevăr, la activ mai multe invenţii patentate în acest domeniu, patentele cărora datează încă de prin anul 2015.

„Eu creez soluţii noi tehnice legate de elicoptere. Dar ulterior aceste soluţii trebuie testate în practică” — a declarat el pentru NewsMaker. După spusele lui, atunci când o soluţie e definitivată, el o patentează şi apoi câştigă bani din vânzarea dreptului de folosire a acestor soluţii unor companii din industria aeronautică.

Ceban a declarat că muncea la soluţiile sale împreună cu fiul său şi cu câţiva oameni apropiaţi. Procuratura i-ar fi arestat azi fiul şi alţi câţiva oameni pentru 72 de ore. Ceban nu a fost arestat, întrucât în momentul raidului nu s-a aflat la faţa locului.Iurii Ceban mai menţionează că declaraţia forţelor de ordine stipulează că el ar fi doar pregătit elicopterele pentru vânzare, nu şi că ar fi fost surprins vânzând vreo unul. Dar nici măcar pregătirea n-ar fi făcut-o, întrucât pentru a exporta un elicopter, e nevoie de o mulţime de certificate şi acte confirmative. „Însă la mine acasă eu pot construi orice modele de elicoptere vreau şi nu încalc legea cu asta!”, mai declară autorul.

Oamenii legii încă nu au venit cu o reacţie oficială la spusele lui Iurii Ceban.

Să fi fost oare forţele noastre de ordine atât de departe de esenţa a ceea ce se întâmpla, de fapt, în hangarul din Criuleni? Să se fi petrecut acolo, de fapt, nu lucruri acuzabile, ci admirabile? Să fie oare acesta un epic fail atât de penibil, marcat de forţele de ordine în raport cu un om cu capacităţi tehnice şi inginereşti pe care alţii nu i le-au înţeles?

loading...

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *