Press "Enter" to skip to content

Criminal eliberat condiţionat incendiază o adolescentă. Birchall reaminteşte de un proiect de lege blocat de Dăncilă

Indivizi precum criminalul eliberat condiţionat care a incendiat o fată de 17 ani sau cel care a violat o fetiţă de 6 ani trebuie să-şi ispăşească vina şi să fie pedepsiţi pe măsura faptelor lor, transmite fostul ministru al Justiţiei Ana Birchall, într-o postare pe Facebook.

În condiţiile în care opinia publică a fost cutremurată de cazul adolescentei incendiate şi de cel al fetiţei violate (violatorul fiind condamnat cu suspendare), fostul ministru reaminteşte că anul trecut a propus mai multe modificări legislative privind înăsprirea condiţiilor pentru liberarea condiţionată precum şi pentru înăsprirea pedepselor pentru infracţiuni contra persoanei. Toate aceste propuneri sunt la Ministerul Justiţiei şi pot fi uşor asumate de actuala conducere a MJ-ului şi adoptate, pentru a fi trimise apoi în Parlament în procedura de urgenţă, transmite Ana Birchall.

Fostul ministru mai subliniză că Viorica Dăncilă a blocat propunerile sale de modificare a legislaţiei în domeniul penal şi i-a făcut o nouă cerere de remaniere.

Redăm integral postarea Anei Birchall:

Mulţi dintre voi mi-aţi scris zilele acestea, şi public şi în privat, revoltaţi şi furioşi (şi pe bună dreptate) faţă de faptele, absolut abominale, săvârşite de persoane certate cu legea (cum este cazul recidivistului care a ars o tânără de 17 ani sau cel care a violat o fetiţă de 6 ani).

Aşa cum am mai spus, astfel de indivizi trebuie să-şi ispăşească vina şi să fie pedepsiţi pe măsura faptei lor, conform legii. Tocmai de aceea anul trecut, urmare a deciziei CSAT şi după un efort susţinut, împreună cu specialiştii din Ministerul Justiţiei, după consultarea instituţiilor ( PG, DIICOT, DNA) şi asociaţiilor profesionale, am propus mai multe modificări legislative absolut necesare privind înăsprirea condiţiilor pentru liberarea condiţionată precum şi pentru înăsprirea pedepselor pentru infracţiuni contra persoanei.

Toate aceste propuneri sunt încă la Ministerul Justiţiei şi pot fi uşor asumate de actuala conducere a MJ-ului şi adoptate exact pe modelul în baza căruia eu am rezolvat problema inspectorilor antifraudă: adoptat proiect de lege în Guvern şi trimis în Parlament în procedură de urgenţă.

Nu pot să nu mă întreb cum poate doamna Dăncilă să mai aibă tupeul să comenteze public, afişând o falsă preocupare şi îngrijorare, când ştie foarte bine că a blocat propunerile mele imediat după ce probabil s-a consultat cu „specialiştii” Iordache şi gaşca, (susţinători şi naşi şi ai recursului compensatoriu) care probabil îi explicaseră între timp că, de exemplu, înăsprirea condiţiilor de liberare condiţionată se aplică TUTUROR infracţiunilor, inclusiv infracţiunilor de corupţie! În schimb, Dăncilă mi-a făcut o nouă cerere de remaniere…ca doar stăteam în coasta celor certaţi cu legea!foto

loading...

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *