Press "Enter" to skip to content

Ana Antonia Tudose, copilul-minune al tinerei generaţii de muzicieni români!

Desemnată „Eleva Anului 2019” în Ploiești, Ana Antonia Tudose este considerată deja una dintre cele mai talentate pianiste din România. Fostă elevă în cadrul Colegiului de Artă “Carmen Sylva”, ea are un talent pe cât de impresionant pe atât de lipsit de orgolii, chiar dacă nu provine dintr-o familie de muzicieni.

Cel mai important pas către ceea ce Antonia numește a fi destinul ei, cariera de pianist, a fost debutul pe o scenă. Pe 5 decembrie 2013, în stagiunea 2013-2014 a Filarmonicii din Ploiești, Antonia a susținut primul său concert, la vârsta de 12 ani, alături de o orchestră!

A interpretat atunci concertul nr. 8 KV 246 de W. A. Mozart, sub bagheta renumitului dirijor Ovidiu Bălan. A urmat interpretarea fanteziei muzicale pentru două piane “Carnavalul animalelor” de C.Saint Saens, împreună cu pianistul Mircea Ițcus şi cu orchestra Filarmonicii din Ploiesti, sub bagheta dirijorului Alexandru Mija, eveniment inclus în manifestările Zilelor Ploiestiului 2015.

Invitată de Institutul Cultural Român să concerteze în toată lumea

A urmat succes după succes: concertul nr. 3 în re major de J.S. Bach (Festivalul ”Enescu și muzica lumii”, împreună cu Orchestra Junior a Fundației ,,Tinerimea Română”, sub bagheta renumitului tânăr dirijor Gabriel Bebeșele), lucrarea Andante Spianato&Grande Polonaise Brilliante de Fr. Chopin (cu orchestra Filarmonicii din Ploiești, sub bagheta maestrului Ovidiu Bălan, respectiv cu orchestra Filarmonicii din Râmnicu Vâlcea în cadrul Festivalului Internațional Tinere Talente, sub bagheta dirijorului Daniel Enășescu), Concertul nr.1 op.11 în mi minor de Fr. Chopin (cu orchestra Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploiești, dirijor Panagiotis Diamantis (Grecia) şi cu orchestra Filarmonicii din Sibiu, dirijor Alexandru Mija).

Loading video

Unul dintre cele mai importante proiecte de până acum ale tinerei pianiste este programul de recitaluri realizat în colaborare cu Institutul Cultural Român, în scopul promovării muzicii românești și a valorii școlii de pian din România.

Pe 5 septembrie 2014, Antonia a susținut un recital la Institutul Cultural Român din New York, recital care s-a bucurat de un real succes, fapt reflectat atât in presa din România, cat si într-unul dintre ziarele diasporei române din New York.

O consecință a acestui succes a fost invitaţia făcută de Institutul Cultural Român din Paris să susţină un recital de Ziua Culturii Române, pe 15 ianuarie 2015. Au urmat alte două recitaluri de înaltă ţinută, în 2017, la Budapesta și Viena. Pentru această remarcabilă activitate, Ana Antonia Tudose a fost recompensată de către Asociația “Romania Kultur und Sportiverein Wien” cu “Diploma de Excelență” – pentru promovarea culturii românești în Europa.

Antonia nu a făcut însă, dintotdeauna, pian:

Sunt singurul muzician din familia mea. Când aveam 5-6 ani, frecventam cursuri de balet. În aceeași clădire se organizau și cursuri de pian și când am auzit pe cineva cântând într-o zi, am devenit foarte curioasă în legătură cu acest instrument și mi-am dorit mult să pot cânta şi eu. Aşa că am renunțat la balet și am început studiul pianului. Primul meu critic a fost prima mea profesoară de pian. La primul meu concurs, deşi nu aveam foarte multă experiență, am reușit prin interpretarea mea să obțin premiul al treilea şi de atunci mi-am dorit să particip la cât mai multe competiții.

Masterclass cu „titanii” Andrei Gavrilov și Elisabeth Leonskaja

De-a lungul anilor, Antonia Tudose a obținut aproximativ aproape 50 de premii naționale și internaționale! Antonia a câştigat premii și în cadrul olimpiadelor şcolare naționale, de 2 ori cucerind premiul 1. La olimpiade a participat din clasa a 3-a până în clasa a 11-a.

Consideră că cel mai valoros premiu obținut este cel de acum doi ani, din cadrul concursului “Piano Talents” din Italia. Deși a obținut „doar” premiul 3, a fost mândră de ea pentru că la acel concurs au participat pianiști din toată lumea, inclusiv din Asia. De asemenea, juriul a fost alcătuit din unii dintre cei mai renumiți pianiști – profesori din Europa.

Antonia a urmat cursuri de masterclass cu pianistul american de origine spaniolă Josu de Solaun (câștigător al concursului Enescu, secțiunea pian 2014), cu pianiștii români Viniciu Moroianu și Florian Mitrea, dar si cu faimoșii pianiști Andrei Gavrilov și Elisabeth Leonskaja. În 2018, ea a început colaborarea cu renumitul pianist de origine italiană Pietro De Maria, urmând cursuri de masterclass în cadrul “Scuola Musica Fiesole” – Italia, precum și o colaborare permanentă cu pianistul și profesorul belgian Philippe Raskin.

În recomandarea acordată în vederea obținerii unei burse, reputatul pianist Viniciu Moroianu spunea despre Antonia că “s-a remarcat drept un vârf al generației sale şi s-a distins prin eficiență pe scenă și stăpânire de sine, în repertorii dintre cele mai pretențioase. Posedă acea atât de importantă dorință de perfecționare, de autodepășire, de diversificare a caracterelor muzicale”.

Antonia Tudose pune accent deosebit pe dezvoltarea tehnicii

Antonia nu a avut norocul şi şansa ilustrului pianist Dinu Lipatti, născut într-o familie de muzicieni, dar acest lucru nu a împiedicat-o să devină o artistă de elită cu mult înainte de a împlini 18 ani. Ploieşteanca a pus în ultima perioadă un accent deosebit pe dezvoltarea tehnicii sale, pe studiu, pe dezvoltarea ambelor mâini.

New York a fost o mare provocare pentru ea – aici a luat contact cu şcoala de pian americană şi a atras privirile celor mai exigenţi critici în domeniu.

Da, pot spune că încerc să mă pun la punct cu tehnici noi deoarece particip la multe cursuri de măiestrie în străinătate, precum cele din Austria sau Italia, în cadrul cărora am parte de multe sfaturi de îmbunătățire a tehnicii mele pianistice din partea unor profesori renumiți. Încerc să mă perfecționez mereu, asta voi face toată cariera mea.

Fostul director general al Operei Naţionale din Cluj, Rareş Trifan (care a studiat la Indiana University şi a fost bursier al Centrului Kennedy din Washington) a ţinut cu tot dinadinsul să o aducă pe talentata pianistă din Ploieşti la New York – unde a interpretat compoziţii semnate de Mihail Jora, Mozart, Schumann, Paganini sau Paul Constantinescu (Dansul dobrogean, Toccata).

În activitatea ei, cel mai mult o inspiră mama ei – un model de ambiție și perseverenţă. De asemenea, pe Antonia o inspiră pasiunea ei de a asculta muzică clasică, iar acest lucru îl făcea încă de mică. Acest tip de muzică a ajutat-o enorm în dezvoltarea ei.

Pentru viitor, îşi doreşte să îşi continue studiile în străînătate și să îşi reia activitatea concertistică. În principal, urmăreşte să îşi reprogrameze toate concertele anulate în timpul pandemiei și să cânte din nou cu orchestra – momentele în care se simte cel mai bine pe scenă.

Antonia Tudose: „Concursul George Enescu – unul dintre cele mai dificile din lume!”

Antonia şi-ar fi dorit mult să participe la concursul internaţional “George Enescu”, considerat de ea una dintre cele mai dificile competiții de muzică din lume. Pentru a face asta însă, este nevoie în continuare de foarte multă muncă, pregătire, experiență, maturitate.

Ana Antonia Tudose se va îndrepta către Conservatorul din Bucureşti. A fost admisă de asemenea la Conservatorul Regal din Bruxelles (clasa renumitului profesor și pianist Alexandar Madzar) și se află în etapa a doua de selecție la Universitatea Mozarteum din Salzburg.

M-am gândit să îmi continui studiile în străinătate, deoarece muzica clasică este mult mai apreciată peste hotare. Dar consider că am șanse să mă dezvolt și în România pentru că, în anumite orașe precum Cluj sau București, sunt conservatoare bune cu profesori bine pregătiți. De altfel eu consider că atâta timp cât muncesc, pot să mă dezvolt oriunde locuiesc. Va trebui să mă decid, acum mă atrage Belgia mai mult pentru că am fost admisă la clasa unuia dintre cei mai buni profesori din lume.

Compozitorii ei preferați sunt Franz Liszt și Frederic Chopin. Muzica lui Chopin a auzit-o pentru prima dată în timpul orelor de dans, la 5 ani, iar de atunci a știut că asta va asculta toată viața.

Totuşi, spune Antonia, Liszt este compozitorul care i se potrivește cel mai mult firii ei – uneori muzica lui fiind lentă, liniștită, alteori vulcanică, plină de emoție şi energică. O inspiră mult cei doi compozitori care, în ciuda unor vieţi nu foarte uşoare, au reușit sa compună o muzică ce este ascultată și apreciată chiar și peste sute de ani de la moartea lor.

Filmul preferat – “Pianistul”

Dacă ar fi să o ia de la capăt, Antonia Tudose ar face fără discuţie tot muzică pentru că, spune ea, nimic nu i s-ar potrivi mai bine. Pasiunea ei cea mai mare este să cânte, astfel că nu îşi închipuie că ar putea avea vreodată altă meserie.

Şi îi mai place pentru că, tot aici, se nasc şi amintiri frumoase. Chiar dacă, uneori, unele sunt chiar haioase… Iar una pe care nu o va uita prea curând s-a petrecut în urmă cu 5 ani, în cadrul unui concert la Sinaia. Atunci a susţinut un recital alături de o orchestră de copii care a intrat pe scenă înaintea ei, fără să anunțe nimeni. Practic, concertul a început… fără solist, adică fără ea! Atât ea, cât şi dirijorul orchesterei nu au știut nimic și au lăsat publicul să aștepte destul de mult până ce au fost și ei anunţați că trebuie să intre pe scenă.

În perioada pandemiei, talentata pianistă a încercat să profite de timpul liber, așa că a studiat cât a putut de mult la pian și a învățat pentru examenul de Bacalaureat. A încercat să se protejeze, a stat destul de mult în casă și în acest fel a petrecut și timp preţios cu familia ei.

În acelaşi timp, ei îi place foarte mult fotografia. De obicei, ea este cea care realizează pozele prietenilor, părinților iar apoi le editează. De asemenea, îi place mult sa înoate. Are şi o dorinţă legată de acest lucru – să o facă alături de un delfin.

Bineînţeles, filmul ei preferat este “Pianistul” – pe care spune că a reușit sa îl înțeleagă de-abia acum, după mulți ani de la prima vizionare care s-a petrecut în copilărie. Îi place foarte mult, ca actriță, de Angelina Jolie, dar o apreciază și pentru ceea ce realizează în viaţa personală, precum actele sale de caritate.

Pe Antonia, avionul nu o sperie deloc. Mai degrabă face asta publicul, în faţa căruia trebuie să se prezinte impecabil.

Am mers de multe ori cu avionul, însă la recitalul din New York am fost foarte emoționată deoarece publicul de acolo era alcătuit din mulți străini, chiar și muzicieni, profesori de pian. A fost una dintre cele mai frumoase experiențe. M-am simțit foarte apreciată de public, cu care am făcut și poze ulterior şi am dat chiar și autografe. În viitor mi-aș dori mult să cânt la Carnegie Hall din New York, aceasta fiind una dintre cele mai prestigioase săli de concerte din lume. Pentru mine, un vis este să cânt cu pianista mea preferată, chiar idolul meu, Martha Argerich.

Cel mai mult o încurajează să știe că muzica ei este apreciată de către cei din jur. Pentru ea, cea mai valoroasă recunoaștere este cea a părinților ei, deoarece au ajutat-o enorm în carieră – au susținut-o psihic și financiar. Se poate spune, fără a greşi, că ei sunt cei mai importanți și dedicați fani ai tinerei pianiste – cu siguranţă o mare stea în devenire.

Sursa foto: Facebook Ana Antonia Tudose

loading...

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *